Umilința și hărțuirea din sistemul educațional!

Am decis să vorbesc astăzi despre educație, mai exact despre momentele mele de traume din școală. Sper ca măcar cineva să citească până la sfârșit. Bun venit în viața mea.

85b5fc5fff531466aa61bc6879b4a73aM-am născut după 90, exact momentul când au început schimbările din țară, schimbarea banilor, independență și sărăcia cu care s-a luptat întotdeauna țara noastră. M-am născut într-o familie tipică de la țară iar până la 9 ani am fost unicul copil. Dar povestea mea nu este despre familie ci despre sistemul educațional, despre traume și vise care s-au spulberat odată cu școala.

Locuind într-o familie cu mama religioasă și tata pușcăriaș, nu am fost cel mai dezghețat copil din clasă, eram de statură mică și timidă rău de tot. Nu am frecventat grădinița dar am mers în clasa zero cu cunoștințe destul de bunișoare, știam alfabetul, a socoti și o sumedenie de poezii. Iar, ca un copil cuminte și „deșteptățel” (clasificat deja) aveam rolul meu în clasă. Făceam parte din banda aia de copii clasificați. O mare parte din colegii mei proveneau din familii înstărite, părinți medici, polițiști, care lucrau pe la primărie, poștă sau peste hotare (ăștia erau fruntașii), apo nivelul meu, copii cuminți din familii bunișoare și cei sărăntoci din ultimele bănci, din familie cu mulți copii și părinți care lucrau „la sapă”.

Mama a învățat foarte bine la școală, așa că de cele mai dese ori  dacă nu-mi reușea ceva eram ridicată în picioare, mustrată și comparată cu ea în fața întregii clase. Și nu mi se vorbea dar mi se „urla” ca la o surdă.  Dar asta se întâmpla mai târziu.

Prima mea inhibare a avut loc la câteva luni de școală. Tatăl meu îmi făcuse un pix de fier cu gravuri colorate și cu un trandafir mare în vârf de sticlă, cadoul meu la început de școală (tind să menționez că pe atunci tatăl meu mă iubea mult iar relația noastră era deosebită). Imaginați-vă un pix din acela super atrăgător pe care îl doreau toți copiii. La una din pauze, colega mea, fiica profesoarei noastre de clasele primare a încercat să mi-l fure, iar eu văzând-o i-am lua pixul înapoi și am lovit-o cu el peste mână.  Aia a început să „ragă”  iar „măsa” ce credeți? A luat pixul, a urlat ceva timp la mine, mi-a pus mâinile pe bancă și mi-a trântit de câteva ori cu „griful” pixului peste mâini ( mi s-au făcut dragă niște umflături cu găurele care mă usturau strașnic) apoi, toată lecția a continuat să urle la mine de fiecare dată când făceam vreo mișcare. Da, da! d-na Diana, eu țin minte prima traumă din viața mea de la școală. Și da, era considerată una dintre cele mai cuminți și bune profesoare de clasele primare.

Îmi aduc bine aminte de orele de matematică, nenorocul meu era să învăț și cu fiica acestea într-o clasă. Desigur, d-na avea și ea preferații ei, eu nu mă încadram aici. Pentru că matematica mi se dădea foarte greu, am fost lăsată la o parte. Eram scoasă rar de tot la tablă și doar de formă. O dată scoasă la tablă să rezolv o problemă a început să ragă la mine că sunt o proastă, că nu știu nimic și nu gândesc deloc. Apoi a chemat-o pe fiica sa să-mi arate cum se rezolvă o problemă. Paradox nu?

O altă istorie vine legată de lecțiile de la biologie ( unul din obiectele mele preferate, până la un moment). Sper să nu vă mirați, dar și fiica acesteia era colega mea. Prietene-am bine, dar fiind-că nu aveam același rang social, d-na profesoară nu mă suferea deloc. La una din lecții am ajuns să mă contrez cu ea pe baza unui desen din carte. Ea considera că pe imagine era o broască țestoasă care își lasă carapacea, eu de fapt vedeam o cârtiță care săpa sub pământ. Așa că la următoarea lecție în loc să mă calmez i-am adus dovezi că totuși eu aveam dreptate. Și da! Lecțiile mele de biologie s-au încheiat aici. În toți anii care au urmat mai departe am avut doar note de trecere, iar la lecțiile de biologie am fost umilită aproape de fiecare dată.

Nici lecțiile de geografie nu erau mai frumoase. Dacă nu știam ceva, eram ridicată în picioare și mi se reproșa „că o fac de rușine pe mama, că ea a fost printre cele mai bune eleve din școală iar eu sunt o proastă, vezi tu, eu nu cunosc continentele și nu știu a arăta pe hartă.”

Pictura, unul dintre obiectele mele preferate dar la care luam note medii. Mi se reproșa că am desene prea frumoase și că nu seamănă a fi făcute de mine. Și ăsteia, i-am demonstrat desenând într-o zi pe tablă.

La engleză aveam o profesoară care mereu ne certa și arunca cu creta în noi. Ba mai avea și o scândură, groasă de lemn cu care mereu trântea în masă și ne amenința că ajunge în capul nostru dacă nu învățăm.

 La educația fizică, aveam un profesor care ne certa într-una pe toți. Eram atletă așa că aici eu nu aveam probleme decât la ciclul menstrual ( care nici astăzi nu trece fără dureri și fără pastile). Dacă nu aveai forma sportivă puteai să ieși în chiloți (așa zicea profesorul) și doamne ferește să nu-ți iasă vreun exercițiu, că erai făcută praf.

Fizica, făceam cu un profesor care își permitea să mai pună mâna pe unde nu i se permite unui profesor, să mai stea lângă tine dacă erai îmbrăcată în scurt și să mai facă diferite glume pe seama ta. Și da, cu mine nu i-a mers astfel de trucuri, deci și aici eram codașă.

Pe lângă toate astea, mama mea (croitoreasă) era pe modă veche. La ce să trimiți tu copilul la școală așa cum umblă toți, când poți să-l trimiți în uniforme stupide. Datorită stilului meu vestimentar, rochii cu șorț, cămăși și costume în carouri, întruna din zile am fost scoasă la careul școlii. Nu că aș fi făcut ceva rău ( pe atunci cei care făceau probleme în școală erau scoși la careu în față la toată școala și mustrați) dar pentru-că eram îmbrăcată perfect de școală și că ar fi bine ca toți să vină în așa uniforme. Tadam! Din ziua aia am ajuns să fiu urâtă practic de o școală întreagă. Câțiva ani s-au tot făcut glume pe seama mea.

Adunările de clasă erau un adevărat coșmar. Metoda asta de a strânge toți părinții într-o clasă și a striga în gura mare despre notele fiecărui copil și despre peripețiile acestuia în fața la toți, e un adevărat dezastru. Nu învățam rău dar nici pe 10, în schimb profesoara mă lăuda că eram cuminte. Oricum acasă primeam morală de fiecare dată uneori chiar și bătaie.

Nici colegii mei nu au fost strălucitori ( despre ura față de ei vă povestesc altă dată) dar trăiam bine cu toți, mai ales cu băieții.

Pe lângă faptul că mama era de altă religie, iar eu am crescut un copil inhibat fiind limitată de la orice festivitate, școala a reușit să întărească această problemă adânc în mine.  Acestea fiind doar puținele momente pe care vi le-am povestit.

P.S. Povestea mea nu se încheie aici. Liceul l-am făcut într-o altă școală într-un alt oraș. Iar aici peripețiile au continuat atât cu profesorii cât și cu colegii. Povestesc altă dată.

Detest metoda asta discriminatorie și de înjosire care mai există și astăzi în școlile de la noi. Urăsc selecția asta care se face între copii clasificându-i pe diferite categorii. Abuzul emoțional continuă să fie și astăzi ce-a mai frecventă metodă de educare în școli. Iar majoritatea părinților continuă să susțină această sistemă, mai ales pe la țară. Majoritatea profesorilor care m-au învățat pe mine continuă să predea și astăzi în școală, iar asta este cu adevărat alarmant.

Chiar dacă legea prevede sancțiuni împotriva abuzului în școală, majoritatea copiilor tind să se inhibe ca și mine și să nu povestească nimic, mai ales atunci când părinții sunt de partea profesorilor. Umilința, hărțuirea și traumele din școală tind să lase amprentă asupra întregii vieți.

Într-un final am ajuns să urăsc enorm de mult sistemul educațional de la noi. Și în general am ajuns să urăsc enorm de mult oamenii ( un mic răspuns la cei care mă învinuiesc de ură). Da, sunt psiholog. Da, sunt extrem de empatică, dar asta nu mă împiedică să visez la moartea voastră.

Am o listă întreagă de traume care au apărut anume din așa numita educație de acasă și de la școală. Din așa numitul sistem corect care dezvoltă generații. Generații de oameni trauma-ți.

 

Sursa foto: Iranian artist Afarin Sajedi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s