Ecoul bătrâneții

Am găsit acest articol într-o arhivă foarte veche în care nu am mai umblat de ani buni. E scris în 2012, ultimul an de facultate, fiind și o perioadă foarte dificilă din viața mea. Eram într-o relație în care implicasem prea multe emoții dar fără rezultate,  familia mea trecea prin al doilea divorț cu aplicarea abuzului fizic, rezultatele la facultate au început să se înrăutățească brusc iar relația cu colegii nu era deloc frumoasă. Făceam facultatea de psihologie, zilnic înconjurată de așa numiții „specialiști” la care trebuie să apelezi în perioade dificile iar eu eram într-o depresie totală, mereu cu gânduri suicidale. Totul era atât de vizibil dar absolut nimeni nu m-a întrebat niciodată „cum te simți? ce s-a întâmplat?”… Eram pe cale să cedez…dar…iată ce scriam pe atunci…

photo_2018-01-10_20-35-01

Cum e să stai între patru pereți reci ascultând cum trosnesc lemnele în focul din sobă? să stai și să aștepți ca locul în care te afli să se încălzească. Anii te-au domolit complet și au pus amprentă pe simțurile tale, pe gust, miros, văz și auz. E grei să te miști, să vorbești. Persoanele dragi nu mai sunt de mult lângă tine iar soțul alături de care ai trăit zeci de ani îl privești păienjenit doar în poze. Deschizi albumul prăfuit și cu lacrimi în ochi îți aduci aminte de toate clipele frumoase prin care ai trecut.
Pisica pe care o ai alături și care îți este acum singura alinare îți simte suferința, vine lingușindu-se, se urcă în poale și încearcă să-ți țină companie. Mobilierul plin de praf, pozele vechi de pe pereți, perdeaua galbenă de timp, rochia găurită și aerul închis trădează vârsta locului. Televizorul bâlbâie încet iar tu pierdută în poze nu mai auzi nimic. Privești pe geam cum lumea se schimbă, totul e altfel, numai locul în care te afli acum e același. Focul începe a se stinge iar tu mai arunci câteva lemne în el pentru al salva. Un vânt neastâmpărat colindă prin sobă certându-se cu focul care acum trosnește din răsputeri. Treci mai aproape de sobă luându-ți pisica și mângâind-o ușor. Timpul e trist, timpul  e mort…
Deseori îmi imaginez acest peisaj însă nu doresc să ajung la el. Mă i-au încet fiorii iar gândurile încearcă să mă convingă că acest timp e încă departe. Singurătatea și bătrânețea îmi provoacă o frică enormă…”

Paradox, dar am învins singurătatea de una singură. Astăzi sunt convinsă că cele mai motivaționale mesaje se ascund de fapt în gândurile noastre, în istoriile noastre din trecut.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s