Umilința și hărțuirea din sistemul educațional!

Am decis să vorbesc astăzi despre educație, mai exact despre momentele mele de traume din școală. Sper ca măcar cineva să citească până la sfârșit. Bun venit în viața mea.

85b5fc5fff531466aa61bc6879b4a73aM-am născut după 90, exact momentul când au început schimbările din țară, schimbarea banilor, independență și sărăcia cu care s-a luptat întotdeauna țara noastră. M-am născut într-o familie tipică de la țară iar până la 9 ani am fost unicul copil. Dar povestea mea nu este despre familie ci despre sistemul educațional, despre traume și vise care s-au spulberat odată cu școala.

Locuind într-o familie cu mama religioasă și tata pușcăriaș, nu am fost cel mai dezghețat copil din clasă, eram de statură mică și timidă rău de tot. Nu am frecventat grădinița dar am mers în clasa zero cu cunoștințe destul de bunișoare, știam alfabetul, a socoti și o sumedenie de poezii. Iar, ca un copil cuminte și „deșteptățel” (clasificat deja) aveam rolul meu în clasă. Făceam parte din banda aia de copii clasificați. O mare parte din colegii mei proveneau din familii înstărite, părinți medici, polițiști, care lucrau pe la primărie, poștă sau peste hotare (ăștia erau fruntașii), apo nivelul meu, copii cuminți din familii bunișoare și cei sărăntoci din ultimele bănci, din familie cu mulți copii și părinți care lucrau „la sapă”.

Mama a învățat foarte bine la școală, așa că de cele mai dese ori  dacă nu-mi reușea ceva eram ridicată în picioare, mustrată și comparată cu ea în fața întregii clase. Și nu mi se vorbea dar mi se „urla” ca la o surdă.  Dar asta se întâmpla mai târziu. Citește în continuare „Umilința și hărțuirea din sistemul educațional!”